2017.  Tema a fost realizarea unei case pentru o familie, din care face parte si Sasha – borderul collie, inconjurata de mult spatiu verde, cu o curte publica si una privata, si nu in ultimul rand, cu chiuveta din bucatarie la fereastra. Volumetria a rezultat din intersectarea unor corpuri simple, glisate, pentru a obtine spatii acoperite in zona intrarii si a terasei livingului, controland totodata insorirea. Parterul este ocupat de zona de zi, in care spatiile sunt unite in jurul holului de acces de efectele luminii naturale care patrunde din diferite directii. Etajul, in care se dezvolta zona de noapte, pluteste peste parter, captand perspective din cartier. Sunt alese pentru a fi remarcate lemnul, piatra, caramida si metalul.

Jocul celor trei volume dintre care doua dislocate pe orizontala, creaza spatii fluide legate pe verticala de o scara interioara care a devenit provocarea acestei amenajari interioare. Realizata din lemn de stejar, aceasta porneste din subsol si ajunge in etajul 1, fiind acompaniata de un lambriu dezvoltat pe cele trei niveluri care, in zona parterului, adaposteste spatiul depozitarii de la intrare. Treptele ei se extind si devin rafturi ale bibliotecii din living, iar bibiloteca se metamorfozeaza la randul ei, in mana curenta la primul etaj. Detaliile acestui ansamblu au fost atent studiate dupa care, au fost cu rabdare realizate de un mester lemnar. Stejarul a fost ales ca finisaj care a dat unitate casei, fiind prezent in fiecare incapere, chiar si din bai.